Cum aleg site-urile pe care public advertoriale SEO?

Cum aleg site-urile pe care public advertoriale SEO?

Cum aleg site-urile pe care public advertoriale SEO? Care sunt factorii de care sa tin cont cand aleg site-uri si bloguri pentru publicarea de advertoriale?

 

Iata care sunt concluziile la care am ajuns eu dupa 15 ani de experienta in SEO:

  • Continut original. Este foarte important ca site-ul sa aiba in mare parte continut original. Sunt unele retele de site-uri create strict pentru scheme SEO si care contin in mare parte aceleasi articole. De asemenea, site-urile nisate pe comunicate de presa au mult continut duplicat, deoarece, de regula, acelasi comunicat este publicat si pe alte site-uri.
  • Sa nu exagereze cu linkurile externe. Sunt unele bloguri si site-uri care contin doar advertoriale sau au in proportie de 70-80% advertoriale cu linkuri externe follow. Le putem numi ferme de linkuri. Nu doar ca nu o sa ai rezultate, dar risti si penalizarea site-ului daca publici mai multe advertoriale pe astfel de site-uri.  Alege sa-ti publici advertorialele pe site-uri si bloguri care au un raport excelent intre articole fara linkuri si articole cu linkuri (advertoriale).
  • Vechime online. E important sa aiba macar 6 luni vechime pe internet. Google tinde sa preferentieze site-urile care sunt de mult timp online. Si asta poate avea un impact si asupra advertorialului pe care il publici.
  • Nisa / Context semantic. Am observat ca obtin rezultate foarte bune cand exista o corespondenta cat mai buna intre nisa site-ului pe care public advertorialul si domeniul de activitate al site-ului promovat. De exemplu, urca foarte bine magazinele online cu produse bio pentru care public advertoriale pe bloguri cu nisa bio/eco/natural. Stiu ca poate fi greu uneori sa gasesti bloguri nisate pe domeniul promovat, astfel ca poti obtine rezultate bune si daca postezi advertoriale SEO pe site-uri generaliste.
  • Corespondenta teme/subiecte. Are legatura cu punctul anterior. E ideal sa gasesti site-uri targetate pe nisa ta, iar daca nu gasesti, poti opta pentru bloguri generaliste (cu continut variat ca tematica), ziare online, site-uri din zona business. Dar, este foarte important sa nu publici advertoriale pe site-uri nisate in domenii de activitate care n-au nicio legatura cu domeniul site-ului promovat de tine. Sa presupunem ca detii o librarie online si te promovezi pe un blog care contine articole doar despre cosmetice…Google va sesiza nepotrivirea flagranta si advertorialul nu-si va face efectul; iar daca exagerezi cu astfel de lucruri, risti chiar penalizarea automata a site-ului (scadere in pozitionarea site-ului in clasamentul motorului de cautare).
  • Actualizare. Pare a fi un plus daca site-ul pe care publici advertorialul este actualizat frecvent.
  • Numar de pagini indexate. In primul rand, asigura-te ca site-ul este indexat. Da, mi s-a intamplat sa mi se propuna sa public advertoriale pe un site si cand am verificat, surpriza, era blocat de la indexarea in Google! Asta poate fi si un semn ca e o teapa la mijloc; in sensul ca site-ul respectiv a copiat contentul sau chiar site-uri intregi si il blocheaza de la indexare ca sa nu se prinda cei de la care a copiat continutul. Dar, uneori, pur si simplu, e blocat din greseala de la indexare. N-as putea sa dau un numar exact, dar, intuitiv, as spune ca e bine sa aiba macar 100 de pagini indexate in Google.
  • Domain Authority(DA) si Page Authority (PA) nu sunt factori relevanti de care sa tii cont. Pe langa faptul ca sunt generate automat printr-o formula de programare, Google nu a anuntat niciodata ca ar tine cont de DA sau PA. Pot fi factori orientativi, dar nu inlocuiesc verificarile altor factori. Am intalnit des ferme de linkuri cu DA/PA foarte mare si Spam Score mic. Instrumentele astea automate sunt niste… instrumente! Ofera niste estimari si de multe ori niste estimari gresite. In plus, nu inlocuiesc verificarile manuale si gandirea critica sau cunostintele unui expert in SEO. Nu trebuie urmate orbeste!